Înapoi la site-ul EU Kid's Corner Legături utile FAQ Conectare

Campania europeană Traffic Snake Game, aflată la cea de-a doua ediție în România

Drawing contest 2

O dată cu începerea anului școlar 2015-2016, peste 12.000 copii din 64 școli primare vor lua parte la cea de-a doua ediție națională a campaniei Traffic Snake Game (TSG), inițiativă creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun, atunci când se deplasează la școală. Campania se organizează în paralel, în 19 țări europene (urmăriți acest material video, pentru imagini din țările participante).

În România, Traffic Snake Game se desfășoară sub denumirea „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”. Ediția 2015 va avea loc în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, în perioada 21 septembrie – 02 octombrie, în 16 orașe: Aiud, Alba Iulia, Bistrița, Brașov, București, Făgăraș, Focșani, Giurgiu, Iași, Mizil, Moinești, Odorheiu Secuiesc, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș și Timișoara.

Această campanie își propune să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile de deplasare sustenabile ca distractive și sănătoase. Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare, precum și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului de exercițiu fizic, recomandat zilnic copiilor. Un alt beneficiu provine din decongestionarea traficului și reducerea aglomerației, în zonele adiacente școlilor.

Pentru mai multe detalii, consultaţi: Comunicatul de presa din 11.09.2015 – Lansare campanie 2015